Despre EQ si EQing


În căutarea mixului perfect, equalizerul este unul dintre cele mai vechi ajutoare. Utilizat cu moderație, EQ-ul poate da claritate într-un sound aglomerat. Folosit cu precizie, poate elimina sunete pe care ne-am fi dorit să nu le fi înregistrat. Totodată, poate separa chitări suprapuse, curăța „murdăria” din tobe sau da strălucire vocii. Dar EQ-ul este deseori prost înțeles și folosit abuziv, în încercarea de a repara o înregistrare proastă. Aplicarea cu moderație a EQ-ului poate face o înregistrare bună să sune perfect, dar nu poate salva o înregistrare slabă. Un mix bun începe cu o înregistrare bună, așa că încearcă să captezi cel mai bun sunet pentru a avea rezultate.

Orice sunet înregistrat are aplicată o formă de EQ. Înainte de a trece printr-un equalizer, dacă ai înregistrat o voce folosind un microfon și un preamplificator și asculți materialul la boxe, acelui track i s-a aplicat EQ de cel puțin cinci – șase ori.Iată elementele ce influențează tonul înregistrării unei voci:

  • Felul în care vocalul își folosește gura, gâtul și diafragma va afecta curba de frecvență a vocii
  • Acustica încăperii
  • Difuzoarele vor aplica și ele o formă de EQ la redare
  • Fiecare inginer de sunet interpreteaza informațiile diferit, unii fiind mai sensibili la frecvențele înalte, alții la frecvențele joase
  • Ai folosit compresie la înregistrare? Dacă da, tonul va fi afectat cu siguranță.

Equalizer-ele vin în toate formele și mărimile, dar controlează în general trei parametri: frecvența de selecție, gain și lățimea de bandă (Q). Pentru un mix bun, ai nevoie de un equalizer multiband parametric. Astfel, te poți concetra pe frecvențe specifice și poți sculpta efectiv sunetul oricărui instrument din mix.  Când vine vorba de EQ, contează calitatea, nu cantitatea. Majoritatea sunetiștilor au tendința de a face un instrument să iasă în evidență prin creșterea frecvențelor, dar rezultatele cumulate pot fi periculoase. Dacă adaugi doar 2 dB de gain la două instrumente, înseamnă că atunci cand vor apela la aceleași frecvențe (și o vor face cu siguranță), ai de fapt 4 dB de gain. Dacă adaugi prea mult gain când aplici EQ-ul, mixul va deveni foarte murdar. Dacă vrei să scoți un instrument în față, este indicat sa încerci să atenuezi frecvențele comune de la celelalte instrumente din mix.

Deși folosirea EQ-ului este un proces de editare pasiv, dacă adaugi mult gain, vei face equalizer-ul să se comporte ca un preamplificator, iar orice proces de amplificare înseamnă adăugare de zgomot si distorsiuni.

Lăsând toate aceste argumente deoparte, uneori este pur și simplu mai eficient să ridici un element al mixului decât să cobori zeci de alte elemente.

Tobele

Dacă mixul tău include tobe, mai mult ca sigur că vei petrece mai mult timp egalizând setul de tobe decât orice altceva. Pentru că tobele acoperă o gamă largă de tonuri, există multe alte instrumente în mix cu care se luptă pentru supremaţie pe anumite plaje de frecvențe. Toba mare și premierul sunt proeminente în structura unui cântec, așa că inginerii de sunet tind să revizuiască EQ-ul acestora în timp ce mixul crește. Aplicarea EQ-ului poate fi o soluție bună pentru track-uri de tobă mai puțin bune, dar este departe de a fi soluția universală. Asta pentru că track-ul fiecarui microfon de la tobe, conține sunete de la întreg setul de tobe, iar creșterea unei frecvențe poate aduce mai multe probleme decât rezolvă.

Pentru un sound de tobă mare rotund, încearcă să crești puțin frecvențele între 80 și 120Hz. Dacă adaugi gain frecvențelor din jurul valorii de 500Hz, scoți în evidență „click”-ul dat de lovitura pedalei în toba mare. Asfel poți preveni dispariția tobei mari din mix atunci când piesa ajunge inevitabil în formatul mp3.

Premierele au tot felul de dimensiuni și sunt făcute din materiale atât de diferite încât este prea dificil să generalizăm niște reguli legate de frecvență. Totuși, sunetul dat de cordar este în gama 5-10 kHz și dacă vrei un sunet de premier mai curat e bine să crești frecvențele din zona aceea. Dacă, însâ, premierul sună foarte înfundat, încearcă să scazi puțin frecvențele dintre 300 și 800 Hz.

O greșeală comună când se aplică EQ tom-urilor este creșterea frecvențelor joase pentru a le face să iasă în evidență. Desigur, dacă vei crește cu 2 dB frecvențele de pe la 100 Hz, tom-urile vor suna foarte puternic, dar mixul se va murdări teribil. O strategie mai bună este să lași în pace frecventele joase și să adaugi puțin gain pe la 5 kHz pentru mai mult atac. La fel ca la premier, e bine să scazi frecvențele dintre 300 și 800 Hz să scapi de sunetul înfundat.  Aproape orice tom rezonează, are coadă. Deși primul impuls ar fi să aplici un noise gate, un pic de corecție ar putea face totul să sune mult mai natural. Folosește un equalizer multiband, selectează o lățime de bandă îngustă și plimbă-te prin gama de frecvențe medii. Când localizezi frecvența care rezonează, scade câțiva decibeli pentru a face reacția să dispară.

Microfoanele de atmosferă pot fi o binecuvântare. Poziția și distanța lor față de setul de tobe le face perfecte pentru preluarea ambianței, dar cineii prea puternici pot strica tot mixul. Încearcă să crești frecvențele din jurul valorii de 10kHz și să dai volumul mai mic. Astfel track-urile microfoanelor de ambianță se vor aerisi fără să sune prea metalic.

Basul

Pentru că „basul și cu toba mare” ocupă aceeași gamă de frecvență și de obicei lucrează împreună, sau cel puțin așa ar trebui, e bine sa folosești un EQ diferit pentru fiecare dintre ele. Alege ca un instrument să fie mai rotund, mai așezat, iar celălalt mai energic, mai puternic.

Dacă track-ul de bass a fost înregistrat direct, prin DI, sunt șanse ca acesta să sune mai plat comparativ cu un track de bass înregistrat cu un amplificator de bas preluat cu microfon. Însă, track-ului înregistrat cu DI i se va aplica mai ușor o corecție EQ, tocmai pentru că este mai puțin colorat.

La fel ca și cu toba mare, pentru un sunet rotund al basului electric trebuie crescute fercvențele dintre 80 și 120Hz. Pentru mai mult atac, poţi să creşti frecvențele din jurul valorii de 1kHz dar nu face asta prea mult, pentru că riști să scoți în evidență și zgomotul făcut de ciupirea corzilor cu degetul sau pana.

Chitara

Chitara este un instrument foarte instabil. Când vine vorba de chitara electrică, dacă ești norocos și dai peste un chitarist care-și cunoaște sound-ul, amplificatorul și efectele, e bine să intervii cât mai puțin posibil.

Dacă ai două chitări care cântă în același timp și se încalecă, un pic de EQ le poate ajuta să se distingă una de cealaltă. Încearcă să crești frecvențele din jurul valorii de 100 Hz la o chitară în timp ce le scazi la cealaltă. Experimentează mai departe cu frecvențe mai înalte, între 750 Hz și 10 kHz, pentru o strălucire aparte. Taie din frecvențele dintre 250 și 500 Hz dacă ți se pare că sună prea dur și/sau înfundat.

Chitara acustică este deja un alt instrument iar sunetul depinde de la o chitară la alta. Dacă o preiei cu microfon și microfonul este prea aproape de gaura de rezonanță, sunetul va fi prea murdar, amestecat. Asta se poate repara cu o ușoară reducere a frecvențelor de100 Hz. Totodată, microfonul poate capta din rezonanța lemnului, ceea ce va crea un sunet înfundat, mai ales în jurul mediilor. În acest caz, e bine să reduci gain-ul frecvențelor dintre 300 și 400 Hz. Nu uita să scoți în față stralucirea și vibrațiile corzilor cu puțin gain la frecvențele între 750 Hz și 10 kHz.

La final, ține minte un singur lucru. Nu există decât o regulă când vine vorba de EQ: folosește-ți urechile. Contează cum sună, așa că închide ochii și ascultă. Ajustează EQ-ul și ascultă din nou. Ascultă modificarile făcute în ansamblu, în mix, nu pentru fiecare instrument în parte. Să nu ajungi să depinzi de indicatoare sau să faci ajustări doar pentru ca ai citit undeva că altcineva face întotdeauna așa. Fiecare instrument în parte este diferit, fiecare cameră are o acustică proprie iar o metodă folosită cu succes de altcineva în alte condiții poate da greș în cazul tau. Ascultă. Atâta tot.

Cum să scapi de microfoniile nedorite

Dacă ai folosit vreodată monitoare înclinate pe scenă sau în studio, sunt șanse mari să fii familiarizat cu problema microfoniei. Feedback-ul (sau microfonia) poate fi foarte neplăcut atât pentru public cât și pentru urechile celor de pe scenă, dar poate fi chiar periculos: poate ajunge la volumul maxim de care este capabil monitorul, provocând daune permanente auzului.

Feedback-ul apare atunci cand un semnal audio din difuzor este „auzit” de microfon, reamplificat și transmis în boxe, „reauzit” de microfon, reamplificat și tot așa, în buclă. Astfel se creează un zgomot puternic la o anumită frecvență.

Cum poti scăpa de această problemă? În primul rând trebuie să ai echipamentul necesar. În afară de mixer, monitoare și amplificatoare ai nevoie de un EQ grafic montat între mixer și monitoare. Ideal este să ai acces la EQ din poziția în care mixezi. Dacă lucrezi într-un studio, trebuie să fii conștient de efectele pe care le are EQ-ul asupra mixului din monitoare și asupra mixului din căști.

Identifică frecvența feedback-ului și motivul pentru care acesta a apărut. De obicei, feedback-ul începe ca un gol, un sunet asemănător cu un ecou, apoi crește gradual până devine un sunet ascuțit la o anumită frecvență sau set de frecvențe. De asemenea, trebuie să te prinzi de unde vine microfonia. Dacă vine de la un microfon anume, ajustează puțin EQ-ul acelui canal individual și ai șanse mari să cureți mixul.

Feedback-ul a apărut în monitoare sau în sistemul PA? Dacă au apărut microfonii în sistemul PA, dă volumul master mai jos până cand acestea dispar. Asigură-te că microfoanele sunt în spatele sistemului PA. Niciun difuzor nu trebuie să fie îndreptat direct către un microfon pentru că așa se va genera feedback. O altă problema ar putea apărea de la microfoanele hipercardioid, ca Shure Beta 58, care prind ceva semnal și din spatele lor. Dacă ai amplasat monitorul fix în spatele unui astfel de microfon, e posibil ca acesta să genereze feedback la un moment dat. În acest caz trebuie să amplasezi monitorul puţin off-axis, adică monitorul trebuie să fie în lateralul microfonului.

Identifică frecvența sau setul de frecvențe care provoacă feedback-ul. Dacă nu te pricepi la asta, s-ar putea să vrei să-ți cumperi un RTA portabil (real time analyzer)  sau să folosești una din aplicații disponibile pentru diferite telefoane „smart”, care afișează o analiză a spectrului de frecvențe audio. Astfel vei putea afla destul de usor cam ce frecvențe generează feedback. De obicei, frecvențele de 1, 2 și între 3,5 și 5 kHz sunt cele care intră in feedback în zona înaltelor, iar în zona joaselor, frecvențele în jurul valorii de 640Hz.

Acum, cu ajutorul EQ-ului grafic, redu gama de frecvențe care produce feedback-ul cu câțiva decibeli. Dacă ai găsit frecvențele cu probleme și la reducerea lor apare un feedback în altă gamă de frecvențe, trebuie să verifici gain-urile. În mod normal, orice feedback poate fi eliminat rapid. Dacă nu poți elimina feedback-ul după prima ajustare a EQ-ului, mai mult ca sigur problema este în altă parte.

Dacă EQ-ul n-a rezolvat problema, sau ți se pare destul de greu să te folosești de EQ să elimini feedback-ul, e posibil să ai un gain prea mare pe canalele pe care le trimiți în monitoare. Reconfigurează structura gain-urilor, vezi ce semnal merge unde, monitorizează semnalul de pe fiecare canal și ai grijă ca niciun semnal să nu fie prea puternic. Cel mai probabil, în felul acesta vei reuşi să îi dai de cap.

Procesarea semnalului

Sunt mai multe feluri in care iti poti imbunatati sunetul sistemului tau. Poti sa imbunatatesti semnalul pe canale individuale sau pe mixul master. In ambele variante, vei fi nevoit sa folosesti procesoare de semnal. Gandeste-te la aceste procesoare  ca la “condimentele” care scot tot ce e mai bun din semnalul sursa si cresc calitatea semnalului redat de sistemul tau PA. Dar, pentru a putea folosi eficient aceste procesoare de semnal, trebuie sa intelegi cum functioneaza ele.

EQUALIZERUL Tipuri de EQ

EQ-ul este un control de ton care te ajuta sa modelezi calitatea sunetului. Vocile mai slabe pot sa sune mai “plin”, sunetele “murdare” pot suna mai clar, iar sistemul tau PA se poate mula pe caracteristicile acustice ale camerei in care il folosesti, toate acestea cu ajutorul equalizerului.

Asa cum am spus in postul anterior, vei gasi un EQ pe fiecare canal al mixerului. Cu toate astea, exista mai multe tipuri de equalizere, de la mai simple la complexe. Iata cateva tipuri de EQ:

Shelving EQ

Frecventele de bass si cele de inalte de la majoritatea sistemelor hi-fi sunt controlate cu acest tip de EQ. Numele ii provine de la faptul ca afecteaza frecventele de la frecventa de taiere in sus sau in jos. Astfel, EQ-ul “shelving” pentru inalte creste sau scade frecventele inalte in timp ce EQ-ul “shelving” pentru bass scade sau creste frecventele joase. Chiar si mixerele ieftine includ EQ “shelving” pentru bass si inalte.

EQ-ul parametric

Acest tip de EQ se foloseste total diferit fata de EQ-ul “shelving”, pentru ca produce un varf minim sau unul maxim pentru o anumita frecventa. EQ-ul parametric are 3 variabile controlabile:

Boost/cut:  Acest control mai este cunoscut si ca “gain” si controleaza cat de mult este ridicata (boost) sau redusa (cut) o frecventa.

Frecventa : Acest control stabileste ce frecvente sunt afectate de “boost” si “cut”.

Latimea de banda (Bandwidth): Numita si rezonanta, specifica ce plaja de frecvente din jurul frecventei selectate care este afectata de controlul “boost/cut”, de la o plaja ingusta la o plaja larga de frecvente.

EQ-ul Cvasi-parametric Este acelasi tip de EQ ca si cel parametric, doar ca latimea de banda este fixa.

EQ-ul Grafic

Este format dintr-o serie de potentiometre liniare (de la 3 la cateva zeci), ce determina fiecare cat de mult este crescuta sau scazuta o anumita frecventa fixa.  Se numeste EQ grafic deoarece pozitiile potentiometrelor arata o aproximare grafica a raspunsului in frecventa.  EQ-ul grafic este deobicei extern, dar unele mixere sunt dotate cu un astfel de EQ ce afecteaza masterul.

EQ-ul Multi-Stage

Mixerele sofisticate combina deseori mai multe tipuri de EQ. De exemplu, un mixer “high-end” poate avea pe fiecare canal un EQ format dintr-un EQ “shelving” pentru inalte, un EQ “shelving” pentru bass si 2 EQ-uri parametrice. Astfel, poti face o egalizare a frecventelor mai complexa. Pana si mixerele mai ieftine pot include pe fiecare canal un EQ format din cate un EQ “shelving” pentru bass si inalte si un EQ parametric sau cvasi-parametric.

Aplicatii pentru EQ-urile “shelving”:

EQ-urile “shelving” sunt bune pentru schimbari generale. Totusi, trebuie sa fii atent daca in mix se afla si semnale provenite de la microfoane, pentru ca daca adaugi prea multe frecvente joase sau inalte poate aparea feedback-ul.

Publicul si hainele absorb sunetul, in special frecventele inalte. Deci, cu cat incaparea se umple de oameni, cu atat sunetul va parea mai infundat. O crestere usoara a frecventelor inalte ale semnalului master te va ajuta intr-o astfel de situatie.

DJ-ii se adreseaza unui public care se asteapta la mai mult bass. De aceea, e bine sa cresti frecventele de bass atunci cand faci sunetul pentru un DJ Set.

La conferinte nu e nevoie de prea mult volum, asa ca poti sa folosesti EQ-ul cu mai mult gain decat la un concert. Presupunand ca microfoanele au un filtru pentru minimizarea pocnetelor produse de suflu si filtrul “low-pass” activat, il poti face pe vorbitor sa sune mai autoritar daca vei creste frecventele joase pe acel canal de microfon. Daca cei din spate nu prea inteleg ce vorbeste lectorul, e bine sa cresti putin frecventele inalte.

Daca sistemul PA suna “murdar”, incearca sa reduci frecventele joase generale, iar daca sunetul este prea strident, scade frecventele inalte la iesirea master.

EQ-urile parametrice sunt folositoare pentru aplicatii precise si specifice:

Daca pe un canal ai zgomot de retea (brum), incearca sa setezi EQ-ul parametric la 50Hz, sa setezi plaja de frecvente ca fiind foarte ingusta si sa reduci gain-ul .

Sa presupunem de exemplu ca un interpret canta si la voce si la chitara. O parte din frecventele chitarii se suprapun cu vocea si intra in competitie. O scadere echitabila a frecventelor de chitara ce se suprapun cu frecventele de voce va lasa mai mult spatiu vocii. Frecventele de voce depind evident de vocal: un bariton poate canta si sub 100 HZ pe cand o mezzosoprana poate canta si peste 1200Hz.In cazul de fata putem aplica o taiere, cu o banda destul de larga, in jurul frecventei de 500Hz pe canalul de chitara dupa care sa ajustam in sus sau in jos frecventa EQ-ului pana obtinem cel mai bun rezultat.

Aplicatii pentru EQ-ul grafic.

Fiecare camera are acustica ei. O camera cu draperii groase, covoare  si scaune de lemn, va absorbi mult sunet si in special frecvente inalte, in timp ce o camera de beton, cu scaune de metal va reflecta mai mult astfel de frecvente. Daca asculti un CD cunoscut, poti ajusta fader-ele de pe EQ-ul grafic pana ajungi la un sunet curat, precis. Felul in care se aude acel CD difera dintr-un loc in altul al camerei, asa ca incearca sa faci o setare “medie” pentru toata incaparea.

REVERB

Sunt mixere care includ efectul de reverberatie ce simuleaza efectul creat natural intr-o sala de spectacole sau intr-o camera mare. Avand in vedere ca microfonul este foarte aproape de sursa de semnal acesta in cele mai multe cazuri nu preaia si reverberatia naturala a salii, in acest caz ne este folositor reverbul din mixer sau efectul extern. Atentie insa! Chiar daca efectul este impresionant, nu exagerati, cand este prea mult reverb sunetul e mai putin inteligibil. Acelasi lucru se aplica si la efectele de genul “delay”, “ecou” sau “chorus”.

LIMITER

Limiter-ul este un circuit ce nu permite sunetului sa depaseasca un anumit nivel de volum. Daca un mixer are un limiter inclus, acesta afecteaza doar semnalul de iesire, desi unele mixere “high-end” includ cate un limiter pentru fiecare canal. Un led va indica de fiecare data cand limiter-ul intra in functiune, ceea ce inseamna ca nivelul semnalului (deci si plaja dinamica) a fost restrictionat. Nu vrei ca acest led sa se aprinda prea des deoarece limiter-ul functioneaza ca o “supapa de siguranta”. Daca acest led se aprinde des, va trebui probabil sa scazi nivelul general. Daca led-ul se aprinde pe un singur canal, probabil ca va trebui sa reduci din gain-ul canalului respectiv.

COMPRESSOR

Si compressor-ul reduce semnalul care depaseste un anumit nivel, dar spre deosebire de limiter, compresorul reduce varfurile de semnal si amplifica semnalul astfel rezultat pentru a crea un volum constant. Cele mai importante comenzi ale compressor-ului sunt “threshold” si “ratio”. Cu cat “threshold” este la un nivel mai mic, cu atat semnalul slab este amplificat mai tare iar cu cat “ratio” este mai mare, cu atat varfurile de semnal sunt reduse mai mult. Pe cat de folositoare pot fi compresoarele intr-o situatie de conferinta unde nivelul de zgomot nu este mare, pe atat de periculoase pot fii in cazul unui formatii unde pot genera feedback.

ALTE EFECTE

Efectele de mai sus sunt foarte des folosite pentru optimizarea sunetului. Totusi, exista mixere care au mai multe efecte ce pot fi numite mai degraba efecte speciale. E foarte putin probabil sa folosesti aceste efecte la o conferinta deoarece ele sunt folosite in special de DJ sau de teatre pentru a creea sunete ce par ca vin din alta dimensiune.

 

Greșeli comune la mixaj

Majoritatea muzicienilor cu experienţă de studio, a inginerilor de sunet şi a producătorilor sunt conştienţi de importanţa pe care o are procesul de masterizare pentru un mix. Masterizarea în sine este o formă de artă, tocmai de aceea este lăsată pe mâinile specialiştilor experimentaţi. Cu toate astea, chiar şi inginerii de mastering experţi depind de materialul brut pe care îl primesc şi nu pot face minuni cu un mix prost realizat. În materialul următor vom trece în revistă 8 greşeli întâlnite des la pregătirea unui mix pentru master şi vom încerca realizarea unui îndrumar pentru evitarea lor.

1. Prea multe joase

Excesul frecvenţelor joase în mix este probabil una dintre cele mai comune probleme întâlnite la mix-urile provenite din home studio-uri. De obicei, această problemă apare datorită mediului de mixare. Majoritatea home studio-urilor nu sunt tratate acustic real iar în cameră sunt o mulţime de suprafeţe care reflecta sunetul şi capcane pentru bas (bass trap). Acest fapt determină un răspuns inegal în întreg spectrul de frecvenţe joase, deci unele note vor fi accentuate peste măsură, în timp ce altele vor fi practic de neauzit.       Greşeala cea mai importanta este faptul ca monitoarele nu sunt plasate în mod corespunzător faţă de persoana care mixează. Monitoarele şi persoana care mixează trebuie să formeze un triunghi echilateral. Deci, dacă poziţia în care te afli când mixezi este la un metru de fiecare dintre monitoare, distanţa între monitoare trebuie să fie de un metru. În plus, în cazul in care boxele sunt prea aproape sau prea departe de un perete, răspunsul în frecvenţă al basului va fi practic diminuat.

2. Prea multe înalte

La celălalt capăt al spectrului, în zona frecvenţelor înalte pot aparea probleme diferite. Deşi nu e dificil să auzi frecvenţele înalte într-un home studio, aceste frecvenţe pot apărea diferit în timpul procesului de mastering. Majoritatea mixurilor au nevoie de puţină cizelare ca să poată străluci după master. Pot apărea nişte şuierături îngrozitoare, de aceea, în timpul mixului, e bine să aplici un de-ess pentru voce şi poate și pentru fus cinel, chiar dacă nu auzi ceva deranjant. Cel mai probabil că inginerul de mastering la care va ajunge mixul tău îţi va mulţumi.

În concluzie, trebuie să foloseşti EQ-ul cu moderaţie şi cu înţelepciune. Am vorbit mai mult despre utilizarea EQ-ului în articolul de mai sus

3. Interval dinamic foarte mic

Acesta este probabil, unul dintre cele mai discutate subiecte între inginerii de mixaj. În ultimii ani, s-a creat o luptă pentru atenţie la radio şi la TV care s-a manifestat în intensitate. Ideea era că, cu cât e piesa mai tare ca volum cu atât va atrage atenţia ascultătorului. Această mentalitate a pornit de la producătorii de reclame (observă modul în care reclamele radio-tv sunt la un volum mai mare decât programul normal) şi este un rezultat direct al tehnologiei îmbunăţite pe care se bazează compresoarele de astăzi. Cu ajutorul acestor compresoare se realizează mixurile „pentru radio” şi totul sună puternic, energic şi scos în faţă.

Creşterea volumului aparent al mixului se face prin comprimarea intervalului dinamic al track-urilor tale. Intervalul dinamic este definit ca fiind diferenţa dintre sunetele cele mai puternice şi sunetele cele mai moi. În mod ideal, piesele pe care le trimiţi la master ar trebui să aibă vârfuri în jurul valorii de -3dB pentru cel mai puternic sunet (o lovitură de premier de exemplu) în timp ce restul track-ului ar trebui să aibă valori medii în zona -6dB, – 8dB. Astfel, intervalul dinamic al track-ului tău va avea valori între 3 şi 5 dB.

Problema privind comprimarea intervalului dinamic (sau cu normalizarea volumului relativ al unui track) este că practic nu-i dai inginerului de master resursele necesare pentru a-şi face treaba. Un inginer de master bun utilizează meticulos compresia multiband. Adaugă prezenţă basului şi claritate frecvenţelor înalte – toate astea prin utilizarea unor algoritmi de compresie diferiţi pentru diferite benzi spectrale.

Mulţi ingineri de mixaj neexperimentaţi folosesc o presetare şi aplică un plug in de tipul „mastering compressor”. Nu obţin astfel decât o piesă cu joase puternice dar murdare,  înalte stridente şi foarte puţin loc de lucru pentru inginerul de master.  E absurd să ceri un master cu volum mare când n-ai făcut nimic pentru a controla dinamica mixului.

4. Lipsa panoramării

Este important să dai o dimensiune mixului tău prin echilibrarea diferitelor elemente într-un câmp larg, stereo. De prea multe ori oamenii tind să panorameze totul central sau aproape de centru şi creează astfel un mix aglomerat, lipsit de definiţie. În timp ce anumite elemente ar trebui să fie de obicei centrate (ca de exemplu toba mare, premierul, vocea, etc), panoramarea este o modalitate foarte bună de a realiza separarea între părţi de chitară, voci de fundal şi alte părţi ale mixului.

Este întotdeauna bine să panoramezi unele elemente ale mixului doar puţin într-o parte. Dacă ai un mix mai complex, cu chitare, instrumente de suflat, voci secundare etc, păstrează zona de mijloc mai puţin aglomerată pentru a permite urechii sa audă mai distinct producţia la care ai lucrat atâta timp. În acest fel vei avea nevoie de mai putine efecte şi vei folosi mai puţin EQ pentru a scoate în faţă un element sau altul din mix.

5.Probleme legate de antifază

Cum cele mai multe DAW-uri oferă un număr nelimitat de piste, tentaţia de a înregistra totul stereo este puternică. O chitară acustică înregistrată stereo poate adăuga adâncime şi caracter unei piese. Fii atent și verifică mixurile în mono, pentru a evita anularea fazei de la microfoanele prost plasate. Doar dacă asculţi track-urile stereo solo vei putea auzi dacă anumite frecvenţe „dispar” când cele două canale sunt însumate în mono.

Nu doar instrumentele captate cu două microfoane pot cădea victime efectului de antifază. De multe ori, un track cu elemente ”largi” poate intra în antifază ”după boxe”. Trece mixul în mono şi vezi dacă nu cumva sunetele de clapă, de înstrumente cu corzi sau de voci secundare dispar total. Acelaşi principiu se aplică şi la reverb. De cele mai multe ori, „hall”-ul atât de folosit la părţile vocale dispare în mono.

6. Așezarea greşită a track-ului de voce

E foarte greu să fii obiectiv privind locul potrivit al track-ului de voce într-un mix, mai ales dacă e vorba de piesa ta. Tu ştii bine versurile şi e foarte uşor să uiţi, sau să nu realizezi că nu le ştie toată lumea, şi să dai track-ul de voce prea în spate. De cele mai multe ori, o piesă poate suna la fel de bine dacă vocea e puţin mai în faţa sau puţin mai în spatele instrumetelor. Mulţi profesionişti fac de obicei două sau trei mixuri alternative, unul cu vocea mai în spate, unul cu vocea mai un faţă şi un al treilea cu vocea perfect echilibrată. Posibilitatea de a alege e un lux pe care toţi inginerii de master sunt fericiţi să îl aibă.

7. Alinierea greşită a track-ului

Dacă trimiţi către master o piesă pe bucăţi (tobele, basul, chitările şi vocile separat), asigura-te ca toate acestea încep in acelaşi loc. De exemplu, dacă vocea principală începe la secunda 30, track-ul respectiv trebuie sa aibă 30 de secunde de linişte la început.

 

8. Necunoaşterea spaţiului de lucru

Întotdeauna e bine să îţi începi ziua în care lucrezi la un mix prin ascultarea unor piese pe care le ştii şi îţi plac, în scaunul pe care urmează să mixezi, folosind ca sistem de redare sistemul pe care urmează să monitorizezi mixul. Cel mai bine e să asculţi ceva din acelaşi stil muzical cu ce urmează sa mixezi. Dacă însă trebuie să mixezi într-o încăpere cu care nu eşti familiarizat, e aproape obligatoriu să asculţi ceva cunoscut. Astfel vei ştii cum reacţionează mediul înconjurător cu ce asculţi şi vei avea un termen de comparaţie clar, înainte de a lua decizii.

Aşa cum îţi poţi imagina, există alte nenumărate probleme care pot apărea pe parcursul unei sesiuni de mixaj şi care pot îngreuna teribil munca inginerului de master. Până la urmă, e important să îţi foloseşti urechile şi să asculţi mixul cu atenţie. Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, dar înainte de asta trebuie cunoscute. Încearcă să eviţi potenţialele greşeli menţionate mai sus şi vei obţine cu siguranţă rezultate mai bune.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s